“Am convieţuit timp de 15 ani cu un bărbat, dar fără a ne căsători legal, iar el a decedat acum 4 luni. În acest interval de timp am achiziţionat mai multe bunuri împreună, printre care şi un teren în suprafaţă de 1500 mp, unde urma să ne construim o casă, dar fiul său legitim are pretenţii asupra acestui teren, invocând calitatea de unic moştenitor al tatălui său, precum şi asupra celorlalte bunuri achiziţionate împreună în toţi aceşti ani de convieţuire: electrocasnice, 2 tablouri cumpărate de la un vernisaj etc. Precizez că terenul a fost cumpărat pe numele lui, eu fiind plecată în Spania, unde lucrez ca asistent medical, dar cu banii câştigaţi de mine. Având în vedere că am convieţuit împreună atâţia ani, eu nu am nici un drept legal asupra acestor bunuri, chiar dacă titular de contract a fost el, dar banii au fost în cea mai mare parte ai mei” - D.I. - Iaşi
Dorim să subliniem că în Noul Cod Civil nu regăsim consacrat juridic concubinajul, deşi el reprezintă o formă de convieţuire, o uniune liber consimţită, care produce efecte juridice, dintre care unele privesc bunurile dobândite de concubini pe durata coabitării.
Deşi concubinajul reprezintă, la fel ca şi în cazul căsătoriei, convieţuirea dintre un bărbat şi o femeie, care presupune între altele gospodărirea în comun şi dobândirea de bunuri, acesta nu are aceleaşi consecinţe juridice pe care le produce căsătoria în ce priveşte regimul juridic al unor asemenea bunuri.
Regimul juridic al bunurilor achiziţionate de soţi în timpul căsătoriei este reglementat de art. 339 şi 340 din Noul Cod Civil care stabilesc, ca regulă generală, principiul comunităţii de bunuri. Concubinii nu beneficiază de prezumţia de comunitate asupra bunurilor dobândite pe durata convieţuirii, instituită de prevederile menţionate, care se aplică numai în ceea ce priveşte regimul legal al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Cu alte cuvinte concubinii nu pot fi consideraţi, în baza legii, proprietari în devălmăşie asupra bunurilor dobândite de ei în timpul convieţuirii. Ei pot avea un drept de proprietate comună pe cote părţi asupra bunurilor dobândite împreună în perioada convieţuirii. Întinderea cotelor–părţi se determină în mod distinct pentru fiecare bun achiziţionat în parte şi nu pentru întreaga masă de bunuri. În timp ce soţii sau moştenitorii sunt titularii unei cote –părţi din întreaga masă de bunuri, în cazul concubinilor, indiferent de durata convieţuirii şi de numărul bunurilor dobândite, dreptul de proprietate se determină raportat la fiecare bun separat.
În ceea ce priveşte cota parte din dreptul de proprietate ce revine fiecărui concubin, se stabileşte în funcţie de contribuţia la achiziţionarea bunului, care trebuie determinată pentru fiecare bun în mod separat. Problema contribuţiei este o chestiune de fapt, care urmează a fi soluţionată de instanţa de judecată pe baza probelor administrate.
Facem precizarea că nimic nu-i împiedică însă pe concubini ca de comun acord să stabilească cota de proprietate ce revine fiecăruia. Astfel, indiferent de contribuţia fiecăruia la achiziţionarea bunului, concubinii pot încheia o convenţie, prin care pot să determine cota – parte abstractă din drept ce revine fiecăruia, cu toate consecinţele juridice ce decurg din dreptul de proprietate comună pe cote părţi.
În cazul în care un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă, este achiziţionat de un singur concubin, ori în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparţine exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziţionarea lui a contribuit şi celălalt concubin. Faptul că o persoană a pus la dispoziţia concubinului său o sumă de bani pentru cumpărarea unui bun, nu-i conferă persoanei respective un drept de proprietate asupra bunului, ci doar un drept de creanţă împotriva concubinului dobânditor, drept de creanţă, ce trebuie dovedit în astfel de împrejurări. Cert este că până la proba contrară, operează prezumţia unui drept de proprietate exclusiv în favoarea concubinului dobânditor.
În acelaşi sens, în practica judiciară s-a reţinut că prevederile referitoare la proprietate devălmaşă a soţilor sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse prin asemănare la bunurile coachiziţionate în alte condiţii. Cu alte cuvinte, dacă unul dintre concubini nu figurează ca parte în actul de dobândire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului indiferent de durata convieţuirii, ci eventual creditor, în calitate de titular al unui drept de creanţă, în cazul în care a contribuit la achiziţionarea bunului respectiv.
Biroul teritorial Iaşi
Instituţia Avocatul Poporului
